Eugen Barbu GROAPA Peste rufe fâlfâia seara. Omul se opri. Gunoierii se întorceau grămadă. Trecură mai departe. - Noroc, şefule! aruncă unul. - Noroc! Grigore era îndesat, vânjos, îmbrăcat cu o haină groasă şi pantaloni strânşi pe pulpe. Mijlocul şi-l...
More
Eugen Barbu GROAPA Peste rufe fâlfâia seara. Omul se opri. Gunoierii se întorceau grămadă. Trecură mai departe. - Noroc, şefule! aruncă unul. - Noroc! Grigore era îndesat, vânjos, îmbrăcat cu o haină groasă şi pantaloni strânşi pe pulpe. Mijlocul şi-l sugrumase într-o curea lată de piele, bătută în ţinte. Şedea şi privea locul cu palmele la spate. Cerul se întuneca. Oraşul scânteia îndepărtat. În iarba fierbinte mişuna vântul de vară. Gunoierii aprinseseră focul. Fumul înecăcios acoperi pământul tare. Se descălţară. Aveau tălpile negre, tăiate şi pline de răni. Le perpeleau la căldură. O ceată de câini îi înconjură. Erau mari cât nişte viţei, flocoşi şi răi. Lătrară spre groapă şi se repeziră către marginile ei înalte. Grigore nu se întoarse. Haita se opri mârâind. O femeie trecută şi osoasă, aplecată de şale îi alungă din preajma ei şi se depărtă. Dulăii îşi scuturau laţele, muşcându-şi puricii din blănile vechi. - Huo! Na pagubelor! strigă nevasta şi aruncă bolovani după ei. Ceata se
Less
