Odată cu generalizarea creştinismului în Imperiul Roman, ziua de Duminică, ca zi sfânta şi de odihnă, ajunge sa ia locul sâmbetei. Creştinii aduc următoarele argumente scripturistice:
E ziua cea dintâi a creaţiei. E ziua în care a înviat Domnul (“prima a...
More
Odată cu generalizarea creştinismului în Imperiul Roman, ziua de Duminică, ca zi sfânta şi de odihnă, ajunge sa ia locul sâmbetei. Creştinii aduc următoarele argumente scripturistice:
E ziua cea dintâi a creaţiei. E ziua în care a înviat Domnul (“prima a sâmbetelor”, adică “ziua întâi a săptămânii”; Matei 28, 1-7 si Marcu 16, 2). E ziua în care S-a pogorât Sfântul Duh peste Sfinţii Apostoli (Fapte 2, 1 s. u.). E ziua în care s-a oficiat încă de la început, în Biserica creştina, “frângerea pâinii”, adică Sfânta Liturghie.
Aceasta l-a determinat pe Sfântul Constantin cel Mare (27 februarie c. 272[2] – 22 mai 337), cel dintâi împărat roman creştin, să oficializeze ziua de Duminică. Cu toate acestea, sâmbăta nu a fost întru totul abandonată, chiar de către unii creştini, care motivau, aşa cum mai fac şi astăzi unii creştin aparţinând eterodoxiei, că Duminica nu a fost poruncita de Dumnezeu. Astfel, oamenii simpli din Friaul, nordul Italiei, continuau sa tină sâmbata. De asemenea, începân
Less
